Românii sunt săraci, dar și când pun mâna pe bani habar n-au ce să facă cu ei

de: Alexandru Puiu
30 07. 2023

Știm cu toții faptul că nivelul de trai de la noi din țară e destul de modest, în sensul în care mulți oameni își duc existența de la o lună la alta, chinuindu-se și făcând sacrificii. Doar că mai avem o problemă, pe lângă sărăcie. Și atunci când reușim să intrăm în posesia unor sume de bani, habar n-avem ce să facem cu ele, cum să gestionăm bugetul.

Sărăcia și lipsa educației financiare formează cel mai adesea un cerc vicios din care e extrem de dificil să ieși, mai ales fără programe și strategii derulate la nivelul statului sau dacă acestea din urmă sunt ineficiente.

Faptul că oamenii n-au bani poate fi pus pe seama lipsei de educație financiară, iar lipsa de educație financiară în sine nu are cum să genereze prosperitate și abundență, ci lipsuri și nevoi.

Românii habar n-au cum să se comporte cu banii și cum să-și organizeze bugetul

Un sondaj recent arată că România ocupă un loc rușinos la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește gradul de educație financiară în rândul populației. Astfel, potrivit Eurobarometrului privind Monitorizarea nivelului de alfabetizare financiară în UE, publicat în această lună, situația la noi în țară e atât de îngrijorătoare, încât suntem pe ultimul loc în ceea ce priveşte educaţia financiară, din întreaga comunitate europeană.

“Datele acestui Eurobarometru arată că nu suntem doar foarte departe de campionii UE (NL, FI, DK) cu scor mare (4 sau 5 răspunsuri corecte) – România având doar 13%, comparativ cu 40% sau mai mult, dar ne situăm pe primul loc pentru scorul scăzut (0 sau 1) la răspunsuri corecte) – 30%. Pentru mine este foarte clar că, fără un efort național uriaș, care să implice toate părțile interesate, inclusiv organizațiile de consumatori specializate în servicii financiare, viitorul nu sună bine”, a explicat Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).

De altfel, conform analizei citate, se pare că 18% dintre cetățenii UE prezintă un nivel ridicat de alfabetizare financiară, 64% un nivel mediu, iar restul de 18% un nivel scăzut.